Evenimente și festivaluri vara aceasta la Cluj-Napoca

În perioada verii, orașul Cluj-Napoca devine un centru vibrant al culturii și divertismentului, îmbinând tradiția și modernitatea într-un spectacol plin de energie. Atmosfera efervescentă a acestui oraș din inima Transilvaniei își atinge apogeul odată cu sosirea sezonului estival, când străzile încep să vibreze deopotrivă cu sunetele muzicii, bucuria participanților și atmosfera plină de energie. În mijlocul acestui peisaj animat se desfășoară numeroase evenimente și festivaluri, fiecare cu povestea sa, dar toate unite în dorința de a oferi experiențe memorabile și de a celebra diversitatea culturală și artistică a acestui oraș.  

În lista de mai jos, îți vom prezenta câteva dintre evenimentele care urmează să aibă loc în perioada următoare, împreună cu motivele pentru care merită să le iei în considerare. Deși unele dintre acestea au loc în luna mai a acestui an, iar vara nu a început propriu-zis, ele merită menționate și incluse în această prezentare.  


Street Food Festival riverside edition – 23 – 26 mai 2024 

În perioada 23-26 mai 2024, între orele 12-23, gurmanzii și iubitorii de mâncare stradală și muzică live sunt invitați la o nouă ediție de Street Food Festival – riverside edition. Organizatorii și-au propus să schimbe puțin atmosfera, iar ediția de luna aceasta va avea loc pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, pe malul râului Someș, oferind participanților o experiență unică.  

Street Food Festival își propune să aducă mai aproape comunitatea și pasionații de mâncare stradală, oferind acestora experiențe inedite, cum ar fi concerte live sau spectacole de gătit ale unor bucătari renumiți. Dacă sunteți în Cluj-Napoca în perioada aceasta, festivalul este o oportunitate de a vă bucura de câteva zile de muzică bună, mâncare delicioasă și plimbări relaxante pe malul Someșului, spațiu care a fost renovat recent pentru a oferi clujenilor spațiu perfect pentru plimbări.  


Zilele Clujului – 30 mai – 2 iunie 2024 

Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca organizează ediția de anul acesta a Zilelor Clujului în perioada 30 mai – 2 iunie. Scopul evenimentului este de a oferi clujenilor 4 zile de bucurii și concerte inedite pentru a celebra comunitatea clujeană, fiind „contextul ideal de a ajuta oamenii să se conecteze și să creeze legături.” (Zilele Clujului, 2024)  

În aceste zile vor avea loc, în 40 de locații din oraș, spectacole și activități culturale pline de viață, care sunt dedicate persoanelor de toate vârstele. Dacă plănuiești să vizitezi orașul în această perioadă, pe oriunde te vei plimba vei simți atmosfera plăcută și energia clujenilor.  


Sports Festival – 13 – 16 iunie 2024  

În perioada 13-16 iunie sportul va fi în centrul atenției la Cluj-Napoca, un festival dedicat copiilor și părinților, care scoate în evidență importanța și beneficiile mișcării în viața fiecăruia. Anul trecut, au fost disponibile 26 de activități sportive, iar pe lângă acestea participanții s-au putut bucura și de competiții și interviuri cu personalități din lumea sportului.  

Dintre activitățile desfășurate în edițiile anterioare și incluse în programul acestui an se numără: cross training, caiac, aikido, schi fond, scrimă, precum și competiții cum ar fi cea de șah, Crosul Supereroilor și un traseu cu obstacole de tip Survivor. Anul acesta sunt confirmate 24 de evenimente sportive, iar numărul acestora este în creștere.  

Sports Festival va avea loc în zona Parcului Central, Cluj Arena și Polivalenta și sunt așteptate persoane de toate vârstele pentru a se bucura de farmecul mișcării într-un mod unic.  


Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) - 14 – 24 iunie 2024 

O nouă ediție TIFF va avea loc la Cluj-Napoca va avea loc în perioada 14-24 iunie, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de film din România și din Europa de Est. Desfășurat anual, TIFF aduce în prim plan o selecție remarcabilă de filme din toate genurile, precum și evenimente conexe cum ar fi proiecții în aer liber, întâlniri cu regizori și actori, dezbateri și workshop-uri. Festivalul atrage un public divers, de la cinefili entuziaști până la profesioniști din industria cinematografică internațională, și contribuie în mod semnificativ la promovarea filmului și a culturii cinematografice în România și în lume.  

Gala de deschidere va avea loc în 14 iunie, la ora 20:45 în Piața Unirii, cu filmul DOGMAN, regizat de Luc Besson.  


Electric Castle – 17 – 21 iulie 2024 

Electric Castle revine la Castelul Banffy, Bonțida, Cluj cu a 10-a ediție a festivalului, unde vor urca pe scenă artiști și trupe celebre precum: Massive Atack, Queens of the Stone Age, Bring me the horizon, Rema, Sean Paul și mulți alții.  

Festivalul este renumit pentru atmosfera sa unică, care combină muzica electronică, indie, rock și alte genuri muzicale cu instalații artistice, proiecții video și alte forme de artă vizuală. Electric Castle atrage anual mii de participanți din întreaga țară și din străinătate, oferindu-le acestora o experiență eclectică. Pe lângă scena principală, festivalul include și alte spații și zone tematice, precum zone de artă, spații de relaxare și zone de camping. Electric Castle este un eveniment de neratat pentru iubitorii de muzică și artă, și contribuie semnificativ la peisajul cultural al României.  

Biletele generale pot fi achiziționate de pe site la prețul de 149€ + taxe, preț care va crește odată cu apropierea festivalului.  


UNTOLD Festival – 8-11 august 2024  

Cu siguranța ai mai auzit de cel mai mare festival din România, Untold, care va avea loc anul acesta în perioada 8-11 august 2024. Printre artiștii care vor urca pe scenă anul acesta sunt: Burna Boy, Dimitri Vegas & Like Mike, Sam Smith, Lenny Kravitz, Martin Garix și mulți alții. Biletele la festival încep de la 922.20 lei și pot fi achiziționate de pe site. 

Untold este renumit pentru lineup-ul său impresionant, care include artiști de talie internațională din diverse genuri muzicale, precum EDM, pop, hip-hop, și multe altele. Pe lângă muzică, Untold oferă și o varietate de experiențe și activități, cum ar fi zonele specifice, instalațiile artistice, proiecțiile video și spectacolele de lumină, toate contribuind la atmosfera unică a festivalului. Cu fiecare ediție, Untold atrage un public din ce în ce mai numeros și devine un eveniment de referință în peisajul festivalier internațional.  


Jazz in the Park – 30 august – 1 septembrie 2024  

Chiar dacă este ultimul festival al verii din Cluj-Napoca, Jazz in the Park este unul dintre evenimentele la care merită să participi pentru atmosferă, muzică bună și oameni de calitate. Organizat încă din 2012, Jazz in the Park va avea loc în Parcul Etnografic, Cluj-Napoca, unde combină muzica live jazz cu patrimoniul țării, aspect care îl face special. Biletele pot fi cumpărate de pe site, începând de la prețul de 399 lei.  

Jazz in the Park prezintă o varietate de concerte live susținute de artiști de renume din țară și din străinătate, acoperind diverse stiluri și subgenuri ale muzicii jazz. Cu o atmosferă relaxată și prietenoasă, Jazz in the Park atrage iubitorii de muzică, dar și pe cei care doresc să petreacă timp în natură și să se bucure de vremea frumoasă a orașului Cluj-Napoca. 


Acestea sunt doar câteva dintre festivalurile și evenimentele care vor avea loc în următoarea perioadă la Cluj-Napoca. Dacă te-am convins și vrei să participi la unul sau mai multe dintre acestea pe platforma Cazare Cluj-Napoca poți descoperi o varietate de hoteluri, pensiuni sau apartamente în regim hotelier, care să facă vizita ta una pe cinste.