Mersul trenurilor

Informații - Mersul trenurilor de călători din Gara Cluj-Napoca

Gara Cluj-Napoca este una dintre cele mai mari și mai tranzitată gară din nord-vestul României. Clădirea gării a fost proiectată de către Ferenc Pfaff și a fost inaugurată în anul 1902. Compoziția și formele corpului central al clădirii sunt eclectice, cu o frumoasă decorare prin folosirea cărămizilor de diferite forme, de jur împrejurul construcției. Edificiul se întinde pe lungime, de-a lungul primului peron, dând impresia unui ansamblu de trei clădiri distincte, unite între ele prin holuri generoase. Fațada părții centrale este dominată de o intrare monumentală, din sticlă, terminată în partea de sus printr-o boltă care ajunge până aproape de cornișa clădirii. Anul 1902, înscris pe fațadă, reprezintă data definitivării lucrărilor la prima gară a orașului. Întreaga clădire a fost renovată, atât în interior, cât și în exterior, în ultimii ani, redându-i-se frumusețea cromatică de la începuturile sale.

Din Gara Cluj-Napoca pleacă trenuri zilnic spre următoarele gări din România: București Nord, Brașov, Timișoara Nord, Oradea, Ploiești Vest, Suceava, Iași, Bistrița, Teiuș, Galați, Alba Iulia, Târgu Mureș, Satu Mare, Miercurea Ciuc etc.

Gara se află localizată în nordul municipiului la aproximativ 2 km de centrul orașului.

Pentru a ajunge în diferitele zone ale orașului pornind din Gara din Cluj-Napoca sau retur, Serviciul de Transport Public din oraș pune la dispoziție următoarele linii de autobuz și tramvai:

Autobuz:

  • Linia 3 - Piața Gării – Str. Unirii
  • Linia 4 - Piața Gării – Str. A. Vlaicu
  • Linia 5 - Piața Gării – Aeroport
  • Linia 9 - Piața Gării – Str. Bucium
  • Linia 22 - Piața Gării – Str. I. Moldovan
  • Linia 27 - Piața Gării – Cart. Grigorescu
  • Linia 32B - Piața Gării – Str. C. Brâncuși
  • Linia 35 - Piața Gării – Cart. Zorilor

Tramvai:

  • Linia 100 - Piața Gării – B-dul Muncii
  • Linia 101 - Piața Gării – Str. Bucium

Gara CFR Cluj Napoca

Adresa: str. Piața Gării, nr. 1-3, Cluj-Napoca, jud. Cluj

Coordonate GPS:  46.7843253 , 23.5864473

Servicii informații / Casa de bilete:

Tel.: 0264 433 647 sau 0731 990 518

Servicii informații în trafic international/Casa de bilete: tel. (004) 0731 990 518

Birou relații cu publicul : tel. (004) 0731/ 990 518

Program: 07:30 - 15:30

Site-uri unde poți sa vezi mersul trenurilor în funcție de data dorită:

  • https://mersultrenurilor.infofer.ro/ro-RO/Itineraries
  • https://infofer.ro/index.php/ro/
  • https://mytrain.ro/ro/

Cauți cazare în zona gării CFR din Cluj? - Vezi aici unitățile hoteliere cele mai apropiate.