Odată cu venirea toamnei, clujenii încep să gătească preparate culinare folosind legume și fructe de sezon. În Cluj-Napoca există câteva piețe volante, amenajate de la începutul verii până la finalul toamnei, de unde aceștia pot să cumpere legume și fructe de sezon.
Piețele volante au un real succes în oraș, dovadă fiind numărul lor – 8 piețe volante, aproximativ câte una pentru fiecare cartier – cât și numărul mare al producătorilor locali care își vând produsele alimentare aici.
Astfel, în cartierul Andrei Mureșan este amenajată o piață volantă în Piața Ion Agârbiceanu (fosta Engels). Aceasta este amenajată în fiecare luni, între orele 15.00 – 19.00.
Piața volantă din cartierul Grigorescu este amenajată pe strada Sigismund Toduţă, de la intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, până la intersecția cu strada Gavril Muzicescu. Aceasta este deschisă în fiecare marți, între orele 15.00 – 19.00.
Și în cartierul Zorilor este amenajată o piață volantă pe strada Ceahlău, la intersecția cu strada Cireșilor, ce funcționează miercurea, între orele 15.00 și 19.00.
În cartierul Gheorgheni există două piețe volante: una la Complexul Mercur, deschisă zilnic, de dimineața până seara, și o piață amenajată la capătul străzii Unirii (capătul linei 3) care funcționează doar joia, între orele 15.00 – 19.00.
Continuarea articolului pe BunaDimineata.ro/Cluj
Sursă foto: Freepik.com