Hotel
Pami

Adresa: Calea Manastur, nr. 39-41 Cluj Napoca
Contact: Cazare Hotel Cluj
 






Hotelul Pami - Cluj Napoca va ofera o paleta larga de servicii in spatii diferite, placut amenajate cu o arhitectura moderna.

Fie ca va doriti atmosfera oficiala a unei intalniri de afaceri sau a unei conferinte, fie cadrul fierbinte si intim al unei cine in doi urmate de o noapte relaxanta petrecuta intr-una din camerele cu jacuzzi, in spatele fatadei acestui imobil linistit se dezvaluie un univers perfect pentru turismul de afaceri si cel de agrement.

Pami Hotel ofera facilitati si pentru turismul de shopping in imediata apropiere situandu-se Polus Center ( 5 min ), dar totodata si pentru turismul medical, hotelul fiind amplasat la 5 min de marile Clinici Medicale din oras. De asemenea hotelul dispune de o parcare pazita de 30 de locuri gratuite.


Hotel in Cluj Napoca - Restaurantul Hotelului Pami

Localizare

Hotelul Pami este situat pe artera vestica a orasului Cluj Napoca pe drumul E 60 dinspre Bors, la 5 minute de centrul istoric al orasului si 30 de minute de aeroportul international Cluj.

Vecinatatea cu Facultatea de Agronomie, una din cele mai vechi institutii de profil din Europa, le ofera oaspetilor o priveliste minunata.

Hotel Pami - Cluj Napoca - cazare hoteluri Cluj








Proaspat renovat si reconfigurat dispune de 36 de camere, din care:



  • 8 single

  • 15 double

  • 9 matrimoniale

  • 4 apartamente


toate fiind dotate cu aer conditionat, minibar, tv cablu, telefon, uscator de par, internet wirelles:



  • Restaurant Pami: 150 - 200 locuri

  • News Paper corner: 20 locuri

  • Sali de conferinte: 10-150 locuri

  • Salon de protocol

  • Lift, Parcare, Rent a car, Internet Wirelles

  • Room Service, Personal Loundry, Seif

Catedrala Ortodoxa din centrul orasului Cluj Napoca

Catedrala Ortodoxa din centrul orasului Cluj Napoca

Situata in Piata Avram Iancu, la nr. 18 Catedrala Mitropolitană Ortodoxă este o cladire impunatoare in centrul orasului Cluj Napoca, fiind inconjurata de cladiri vechi si importante din punct de vedere arhitectural si istoric, printre acestea se numara: cladirea Consiliului Judetean Cluj, Regionala CFR Cluj, cladirea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului si cea a Finantelor Cluj cu Trezoreria Cluj, precum si cladirea Tribunalului Cluj, Casa Armatei si Teatrul National cu Opera Romana.

Scurt Istoric

A fost ridicata in perioada anilor 1923-1933, după planurile arhitecţilor Constantin Pomponiu si George Cristinel, inscriindu-se in curentul stilistic romanesc. Este unul din principalele edificii religioase din municipiul Cluj-Napoca.

Poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului” – data intrarii Armatei Romane în Transilvania (15 august 1916).

Sunt recomandate vizitele intre intervalul 12.00 – 18.00 deoarece in fiecare zi intre orele 08.00 – 12.00 si 18.00 – 20.00 aici se tin slujbe religioase.

Mai multe despre Catedrala Ortodoxa pe ClujTravel.com

mai mult

Parcul Central a Clujului

Avand o lungime de aproximativ 900 m, Parcul Central „Simion Bărnuţiu” din Cluj Napoca este un loc important din punct de vedere al recreerii din oras.

Fiind pozitionat in zona centrala a orasului, Parcul Central „Simion Bărnuţiu” este usor de identificat si de ajuns la el. Se afla pe marginea Somesului Mic, intre strazile Independenței si strada Cardinal Iuliu Hossu.

Aici veti gasi de la flori si spatii verzi, pana la :

-          alei care traverseaza parcul cu banci pe margine,
-          statui si monumente (statuile lui Liviu Rebreanu si George Coşbuc),
-          teren de baschet cu nocturna si alte aparate pentru fitness cu acces gratuit,
-          o fantana arteziana inconjurata de banci si cai de acces,
-          Lacul Chios pe care vara se pot face plimbari cu barca, iar iarna cand ingheata este ideal pentru patinat,
-          in marginea lacului se afla restaurantul Chios, unde vara acesta are terasa deschisa,
-          parc special amenajat pentru copii cu leagane, topogane si alte spatii pentru acestia.

Afla mai multe despre Parcul Central din Cluj pe ClujTravel.com

mai mult

Gradina Botanica Alexandru Borza

Una din cele mai vizitate atractii ale orasului Cluj Napoca, Gradina Botanica „Alexandru Borza” este „pata verde” a Clujului, de circa 14 hectare, aproape de centrul vechi al orasului.

 

Va recomandam sa vizitati acest loc deoarece va veti afla in mijlocul naturii, in inima Clujului. Aici aveti ocazia sa vedeti de la specii de plante si arbori specifici zonei, pana la palmieri sau alte plante tropicale. Este un loc ideal de plimbare si recreere.

 

Programul de vizita se face intre orele:

Vara:  Zilnic – orele 8-19,
Serele
– orele 9-17
Iarna: 10:00-17:00

 

Cai de acces:

Gradina Botanica din Cluj Napoca este situata pe str. Republicii nr. 42, strada ce incepe din stanga cladirii „Casa de Cultura a Studentilor” la intersectia cu strada Napoca. Pentru a ajunge la intrarea principala se urca pe str. Republicii circa 500 m; fiind situata relativ aproape de centrul vechi al orasului este usor de ajuns aici.

Exista si o alta intrare prin spate de pe strada Louis Pasteur, insa este mai putin folosita deoarece este si mai greu accesibila.

Citeste articolul complet despre Gradina Botanica din Cluj Napoca pe ClujTravel.com

mai mult

Biserici din Cluj Napoca

FORTIFICATIA SI BISERICA ORTODOXA DIN CLUJ - Manastur - Str.Manasturului 60
La portile de apus ale Clujului, in vechiul sat romanesc Manastur se ridica odinioara o puternica abatie benedictina. Abatia cunoscuta sub numele de MONASTERIUM BEATAE MARIAE de CLUS se bucura de mari drepturi si privilegii. Cercetarile arheologice au stabilit ca inceputurile fortificatiei dateaza din secolul al IX-lea. Calugarii ordinului benedectin s-au stabilit in incinta fortificata la sfarsitul secolului al XI-lea. La inceputul secolului al XIII-lea, in urma unor dispute intre abatie si episcopul Ardealului, manastirea a fost asediata. Navalirea tatarilor de la 1241 a avut ca rezultat nimicirea atat a Clujului cat si a manastirii, care a fost pradata si arsa. Cladirea a fost refacuta in anul 1263 din ordinul regelui Bela al IV-lea. Actuala manastire de la Calvaria a fost construita intre anii 1470-1508 in stil gotic. De-a lungul timpului, manastirea a cunoscut si perioade de inflorire, dar si perioade de decadere. In anul 1787, in urma razboiului cu turcii, episcopul Alexandru Rudnai a hotarat demolarea edificiilor si a bisericii; nu a fost crutat decat altarul, care a fost transformat intr-o capela. Din gloria artistica a bisericii, nu a ramas decat statuia Preacuratei Fecioare Maria cu Pruncul Isus in brate, statuie asezata pe un soclu sub un baldachin gotic chiar desupra usii de la intrare.
 
BISERICA SFANTUL MIHAIL - P-ta Unirii
Biserica este unul dintre cele mai frumoase monumente in stil gotic ale Transilvaniei. Lucrarile de constructie au avut loc in perioada 1350-1487. Biserica a fost ridicata pe locul vechii capele Sf. Iacob. Altarul reprezinta cea mai veche parte a constructiei, fiind ridicat in jurul anului 1390. Cea mai noua parte a bisericii este turnul acesteia, construit in stil negotic in anul 1860. Bolta stelata, vitraliile si sculpturile se impun prin frumusete si maretie. Numeroase restaurari au scos la iveala picturi murale executate in prima parte a secolului al XV-lea. Ultima restaurare a bisericii a avut loc intre anii 1957-1960.
 
MANASTIREA SI BISERICA FRANCISCANILOR - Piata Muzeului 2
Manastirea a fost ridicata pe locul altei biserici construite in stil romanic intre anii 1270-1272.Manastirea franciscanilor este o constructie in stil gotic, ce dateaza din secolul al XV-lea, fiind ridicata cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara. Aici se afla si o vestita biblioteca. Biserica, situata in partea sudica a manastirii, a fost initial o biserica gotica sub dominicani, daruita franciscanilor care au reconstruit-o ulterior in stil baroc in jurul anului 1728. Ansamblul manastire-biserica este una dintre cele mai vechi cladiri ale Clujului.
 
BISERICA REFORMATA - Str. Mihail Kogalniceanu
Constructia bisericii monumentale din strada Kogalniceanu a inceput in anul 1486, cu spijinul regelui Matei Corvinul. Construirea bisericii s-a terminat in jurul anului 1510. Biserica, asezata pe directia est-vest, oglindeste trasaturile stilului gotic tarziu. Datorita luptelor din epoca reformei, biserica a fost parasita pana la mijlocul secolului al XVI-lea. In anul 1579, principele Bathory a hotarat ca biserica sa fie administrata de catre iezuiti. In anul 1622, cand la Cluj a avut loc Dieta, s-a hotarat ca biserica sa apartina reformatilor. Arcada bisericii a fost renovata intre anii 1638-1645. In acest timp a fost demolat turnul situat in partea sudica iar manastirea a fost distrusa. Biserica este un monument unic nu numai din cauza vechimii ci si datorita dimensiunilor sale, ea fiind una dintre cele mai mari biserici din sud estul Europei.
 
BISERICA PIARISTILOR - Str. Universitatii
Biserica, ridicata intre anii 1718-1724, este o constructie in stil baroc de mari dimensiuni.
 
OBELISCUL FRANCISCI - P-ta Muzeului
Constructia a fost ridicata in anul 1817 cu ocazia vizitei la Cluj a imparatului Francisc I si a sotiei sale. Basoreliefurile monumentului infatiseaza emblema orasului, primirea oaspetilor, titlurile imparatului precum si vizitele acestuia la diferite institutii.
 
BISERICA MINORITATILOR - B-dul Eroilor
Biserica a fost cumparata de calugarii franciscani din suburbia Clujului in anul 1764. Turnul acestei biserici s-a prabusit la data de 24 septembrie 1779, naruind intreg frontispiciul. Lucrarile de reconstructie au inceput in anul 1783, biserica fiind refacuta in stil baroc.
 
BISERICA ORTODOXA DIN DEAL - Str. Bisericii Ortodoxe 12
Biserica a fost construita intre anii 1795-1796 de catre negustorii si mestesugarii vremii. La constructia ei au contribuit negustori greci si macedoneni din Cluj, precum si negustori romani din Brasov.
 
BISERICA BOB - Str. Prahova 5
Biserica Bob este o constructie in stil baroc ce a fost ridicata intre anii 1800-1803, cu sprinul episcopului Ioan Bob.
 
BISERICA UNITARIANA - B-dul 21 decembrie 1989
A fost ridicata intre anii 1792-1796, in stilul barocului tarziu, iar interiorul prezinta elemente de decor neoclasice.
 
BISERICA SFANTUL PETRU SI PAVEL - B-dul 21 Decembrie 1989
Edificiul a fost ridicat in jurul anului 1850, in stil neogotic, in locul unei alte vechi biserici.
 
 
BISERICA EVANGHELICA - Bd. 21 Decembrie 1989
Este o opera a arhitectului George Winkler, fiind ridicata intre anii 1816 si 1829. Constructia imbina armonios elemente ale barocului cu stilul neoclasic.
 
SINAGOGA NEOLOGA - Str. Horea 21
Aceasta cladire, cunoscuta sub numele de Templul Memorial al Deportatilor, a fost construita dupa proiectele arhitectului Hegner Izidor. Cladirea a fost inaugurata la 4 septembrie 1887. Devastata de legionari in ziua de 13 septembrie 1927, a fost reparata cu ajutorul statului. In septembrie 1944, dupa deportarea evreilor in lagarele naziste, sinagoga a suferit grave avarii datorate unor explozii. A fost restaurata cu sprijinul comunitatilor evreiesti din Romania in anul 1951.
mai mult
 
 
 
DE CE SA REZERVI PRIN CAZARECLUJNAPOCA.RO?
  1. Dovada si siguranta rezervarii
    Folosind "Rezervarea prin email" va asigurati ca aveti o copie scrisa in format digital a rezervarii si a ofertei primite, care ajunge la receptia unitatii de cazare si la dvs. pe email. Chiar daca ati avut o discutie in prealabil cu proprietarul / receptionerul unitatii de cazare, trimiterea unui email poate evita eventualele neintelegeri ulterioare.
  2. Procedura de rezervare / Avansul
    In unele cazuri, pentru siguranta rezervarii, proprietarii va pot cere un avans, care trebuie achitat inainte de a ajunge la unitatea de cazare. Din punct de vedere legal "Avansul" reprezinta o garantie pentru dvs. ca vi s-a retinut camera /camerele si o garantie pentru administratorul unitatii ca veti onora rezervarea facuta. Este recomandat sa pastrati chitanta cu care ati facut plata avansului si sa mergeti cu ea la receptie cand ajungeti la unitatea de cazare. In cazul in care nu mai onorati rezervarea facuta, avansul este nereturnabil. Fara achitarea avansului proprietarul unitatii nu are nici o obligatie legala de a va pastra rezervarea.
  3. Politica CazareClujNapoca.ro
    CazareClujNapoca.ro NU percepe nici un comision la rezervarile facute si NU garanteaza disponibilitatea camerelor, de aceea este recomandat sa trimiteti si o rezervare prin email pentru a avea dovada realizarii acesteia. Rezervarea va ajunge direct la proprietar, care este singurul ce va poate confirma sau nu disponibilitatea rezervarii.