Casa Matei Corvin

Casa memoriala a lui Matei Corvin este unul dintre obiectivele cele mai vizitata de turistii care ajung in Cluj Napoca, pe langa pielele vechi ale orasului sau Gradina Botanica

 

Casa Matei sau “Casa Mehffy” este o cladire de factura oraseneasca in stil gotic din secolul al XV-lea. În aceasta casa -  hanul orasului Cluj din acea vreme – s-a nascut la 23 februarie 1443, Matei Corvin, fiul marelui voievod al Transilvaniei, Ioan de Hunedoara. Matei Corvin a fost cel mai mare rege al Ungariei (1458-1490), fiind amintit si astazi în cantece sau legende.

 

Casa Matei Corvin din Cluj Napoca este situata pe strada cu acelasi nume la numarul 6. Se afla in centrul vechi al orasului, in zona Pietii Muzeului, la intersectia strazilor: Matei Corvin, Virgil Fulicea, Sextil Puscariu.

Strada Matei Corvin a fost transformata in zona pietonala, unde se organizeaza frecvent targuri cu obiecte traditionale romanesti si unguresti produse de mici mestesugari.

Programul de vizita a Casei Matei Corvin se poate face zilnic intre orele 10.00 – 16.00

Citeste articolul complet despre Casa Matei Corvin pe ClujTravel.com

mai mult

Muzeul de Arta - Palatul Banffy

Muzeul de Arta se afla in cladirea Palatul Banffy in centrul vechi al orasului Cluj Napoca, in Piaţa Unirii la nr. 30, intre cladirea hotelului Melody si Cladirile Gemene, colt cu strada Iuliu Maniu.

 

A fost infiintat in anul 1951, iar din anul 1956 functioneaza în Palatul Bánffy,  cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca. Cladirea a fost construita ca resedinta a guvernatorului Transilvaniei – Bánffy György, în perioada 1774 – 1785, pe baza planurilor arhitectului J.E. Blaumann. Decoratia arhitecturala in piatra a  fost completata cu o serie de sculpturi deosebite din punct de vedere artistic, realizate de Anton Schuchbauer.

 

Muzeul de Arta din Cluj Napoca este deschis

 

-  de Miercuri pana Duminica intre orele 10.00 – 17.00
-  Luni si Marti accesul publicilui este interzis (muzeul este inchis)

 

Citeste articolul complet despre Muzeul de Arta Cluj pe ClujTravel.com

mai mult

Muzee din Cluj Napoca

MUZEUL NATIONAL DE ARTA - P-ta Unirii 30
Este cea mai reprezentativa constructie in stil baroc din Transilvania, ridicata intre anii 1774-1775. Muzeul este cunoscut sub denumirea de Palatul Banffy. Palatul se compune din doua nivele. Muzeul dispune de o colectie de arta decorativa (argintarie, covoare orientale, mobila de epoca), lucrari de grafica contemporana romaneasca si straina.
 
MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI - Str. Memorandumului 21.
A luat fiinta la 16 iunie 1922, fiind unul dintre principalele muzee etnografice din tara noastra. Muzeul dispune de un patrimoniu de peste 65 000 de piese. Exponatele sunt organizate riguros, intr-o conceptie moderna, oferind astfel vizitatorilor un tablou real al culturii materiale si spirituale a populatiei din Transilvania. In aceasta cladire a avut loc in perioada 1894-1895 celebrul Proces al Memorandumului, despre care au scris toate ziarele Europei din acea vreme.
 
MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI - Str.C-tin Daicoviciu 2
A fost infiintat la 23 noiembrie 1859, cuprinzind un bogat patrimoniu ce numara 336 130 de piese ce infatiseaza istoria Transilvaniei. Aici se afla expus un obiect metalic descoperit la Aiud in anul 1973, a carui varsta s-a stabilit ca fiind de minim 3000 de ani.
 
MUZEUL EMIL ISAC - Str. Emil Isac
A fost infiintat in 1955, la un an dupa moartea poetului. Situat pe strada care ii poarta numele, muzeul functioneaza in casa locuita de familia Isac inca din anul 1895. Muzeul cuprind trei incaperi. In prima sunt expuse documente referitoare la viata si activitatea poetului, cea de-a doua fiind dedicata tatalui sau, dr. Aurel isac, avocat in procesul este camera de lucru a poetului, pastrata intocmai. In aceasta incapere se afla o impresionanta biblioteca ce contine aproximativ 1700 de volume in diferite limbi, multe dintre ele purtand dedicatiile autorilor respectivi.
mai mult

Muzeul Satului din Cluj Napoca

Denumit in special de localnici  „Muzeul Satului”, Parcul Naţional Etnografic „Romulus Vuia”  este amplasat langa Padurea Hoia, una dintre cele mai mari si bogate paduri ale Clujului, pe continuarea dealului ce incepe cu Cetatuia Cluj din centrul orasului.


Parcul Etnografic “Romulus Vuia” din Cluj Napoca, este primul muzeu etnografic in aer liber din Romania si al saselea din Europa, face parte din Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Muzeul poate fi vizitat de Marti – Dumnica (luni inchis) intre orele:  9.00 – 17.00 (ultima intrare la ora 16.00)

 

Scurt istoric despre Muzeul Satului:

Parcul Naţional Etnografic „Romulus Vuia” a fost fondat in anul 1929 si poarta numele primului director si fondator, profesorul Romulus Vuia.  Aflat in zona Hoia din Cluj-Napoca, parcul este structurat pe doua sectoare tematice: „Instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti” (30 de instalaţii tehnice şi 6 case-atelier) si „Tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură populară” (12 gospodarii taranesti complete din diferite zone etnografice din Transilvania).

 

Articol complet despre Muzeul Satului din Cluj pe ClujTravel.com

mai mult

Monumentul lui Avram Iancu

Monumentul lui Avram Iancu este situata in centrul pietei cu acelasi nume. De-o parte si de alta se afla Catedrala Ortodoxa si Teatrul Naţional „Lucian Blaga” cu Opera Română. 

In jurul statuii s-a construit o frumoasa fantana arteziana care-si misca jeturile de apa pe linii melodice si diverse culori.

 

Sculptura care se regaseste si azi in Piata Avram Iancu a fost realizata de catre sculptor Ilie Berindei.

 

Articolul complet:  Monumentul lui Avram Iancu pe ClujTravel.com

mai mult

Obeliscul Karolina - monument laic al orasului Cluj Napoca

Obeliscul Karolina este cel mai vechi monument laic al orasului Cluj Napoca.

Obeliscul se afla in centrul zonei pietonale din Piata Muzeului. Inconjurat de un peisaj medieval, cu cladiri vechi, terase si copaci impunatori, monumentul a fost ridicat in urma vizitei imparatului Francisc I si al imparatesei Carolina Augusta, din vara anului 1817.

Afla mai multe despre Obeliscul Karolina pe ClujTravel.com

mai mult

Piata Avram Iancu

Piata Avram Iancu este una dintre cele mai frumoase piete vechi ale orasului Cluj Napoca. Este o piata incarcata de istorie si cultura, situata in mijlocul orasului.


Mai multe despre Piata Avram Iancu gasiti pe ClujTravel.com

mai mult

Piata Mihai Viteazu

Piaţa Mihai Viteazul a purtat inainte numele de Széchenyi tér. in anul 1918 a primit numele domnitorului roman, iar mai tarziu in cinstea acestuia a fost ridicata o impresionanta statuie.

mai mult

Piata Muzeului

Piata a fost transformata in zona pietonala, unde pe timul verii sunt terase in aer liber si unde se organizeaza evenimente, mai ales in zona Casei Matei Corvin.

 

Piata are un aer medieval datorata pavajelor cu care este acoperita strada si datorata cladirilor vechi ce o inconjuara. Piata Muzeului reprezinta pentru multi clujeni un loc de liniste in forfota orasului.

 

Piata Muzeului a primit numele dupa Muzeul de Istorie al Transilvaniei care se afla in capatul acesteia.

 

Citeste mai multe despre Piata Muzeului din Cluj gasiti pe ClujTravel.com

mai mult

Piata Unirii din Cluj Napoca

Piata Unirii este situat in centrul vechi al orasului Cluj Napoca, ea  fiind una dintre pietele vechi si centrale ale orasului, incarcate cu multa istorie si cultura. Piata a fost renovata si s-a realizat un spatiu pietonal mai generos decat era initial.

Printre cele mai importante obiective turistice se regasesc:

-          Monumentul Matei Corvin
-          Biserica Sf. Mihail
-          Cladirea vechiului Hotel Continental
-          Vechea cladire a Primariei
-          Banca Nationala a Romaniei
-          Libraria Universitatii
-          Muzeul de Arta si Palatul Banffy
-          Vechiul Hotel Melody

O data cu modernizarea si largirea spatiului pietonal, Piata Unirii a devenit un punct din ce in ce mai important al evenimentelor cotidiene clujene.

mai mult

Biserici din Cluj Napoca

FORTIFICATIA SI BISERICA ORTODOXA DIN CLUJ - Manastur - Str.Manasturului 60
La portile de apus ale Clujului, in vechiul sat romanesc Manastur se ridica odinioara o puternica abatie benedictina. Abatia cunoscuta sub numele de MONASTERIUM BEATAE MARIAE de CLUS se bucura de mari drepturi si privilegii. Cercetarile arheologice au stabilit ca inceputurile fortificatiei dateaza din secolul al IX-lea. Calugarii ordinului benedectin s-au stabilit in incinta fortificata la sfarsitul secolului al XI-lea. La inceputul secolului al XIII-lea, in urma unor dispute intre abatie si episcopul Ardealului, manastirea a fost asediata. Navalirea tatarilor de la 1241 a avut ca rezultat nimicirea atat a Clujului cat si a manastirii, care a fost pradata si arsa. Cladirea a fost refacuta in anul 1263 din ordinul regelui Bela al IV-lea. Actuala manastire de la Calvaria a fost construita intre anii 1470-1508 in stil gotic. De-a lungul timpului, manastirea a cunoscut si perioade de inflorire, dar si perioade de decadere. In anul 1787, in urma razboiului cu turcii, episcopul Alexandru Rudnai a hotarat demolarea edificiilor si a bisericii; nu a fost crutat decat altarul, care a fost transformat intr-o capela. Din gloria artistica a bisericii, nu a ramas decat statuia Preacuratei Fecioare Maria cu Pruncul Isus in brate, statuie asezata pe un soclu sub un baldachin gotic chiar desupra usii de la intrare.
 
BISERICA SFANTUL MIHAIL - P-ta Unirii
Biserica este unul dintre cele mai frumoase monumente in stil gotic ale Transilvaniei. Lucrarile de constructie au avut loc in perioada 1350-1487. Biserica a fost ridicata pe locul vechii capele Sf. Iacob. Altarul reprezinta cea mai veche parte a constructiei, fiind ridicat in jurul anului 1390. Cea mai noua parte a bisericii este turnul acesteia, construit in stil negotic in anul 1860. Bolta stelata, vitraliile si sculpturile se impun prin frumusete si maretie. Numeroase restaurari au scos la iveala picturi murale executate in prima parte a secolului al XV-lea. Ultima restaurare a bisericii a avut loc intre anii 1957-1960.
 
MANASTIREA SI BISERICA FRANCISCANILOR - Piata Muzeului 2
Manastirea a fost ridicata pe locul altei biserici construite in stil romanic intre anii 1270-1272.Manastirea franciscanilor este o constructie in stil gotic, ce dateaza din secolul al XV-lea, fiind ridicata cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara. Aici se afla si o vestita biblioteca. Biserica, situata in partea sudica a manastirii, a fost initial o biserica gotica sub dominicani, daruita franciscanilor care au reconstruit-o ulterior in stil baroc in jurul anului 1728. Ansamblul manastire-biserica este una dintre cele mai vechi cladiri ale Clujului.
 
BISERICA REFORMATA - Str. Mihail Kogalniceanu
Constructia bisericii monumentale din strada Kogalniceanu a inceput in anul 1486, cu spijinul regelui Matei Corvinul. Construirea bisericii s-a terminat in jurul anului 1510. Biserica, asezata pe directia est-vest, oglindeste trasaturile stilului gotic tarziu. Datorita luptelor din epoca reformei, biserica a fost parasita pana la mijlocul secolului al XVI-lea. In anul 1579, principele Bathory a hotarat ca biserica sa fie administrata de catre iezuiti. In anul 1622, cand la Cluj a avut loc Dieta, s-a hotarat ca biserica sa apartina reformatilor. Arcada bisericii a fost renovata intre anii 1638-1645. In acest timp a fost demolat turnul situat in partea sudica iar manastirea a fost distrusa. Biserica este un monument unic nu numai din cauza vechimii ci si datorita dimensiunilor sale, ea fiind una dintre cele mai mari biserici din sud estul Europei.
 
BISERICA PIARISTILOR - Str. Universitatii
Biserica, ridicata intre anii 1718-1724, este o constructie in stil baroc de mari dimensiuni.
 
OBELISCUL FRANCISCI - P-ta Muzeului
Constructia a fost ridicata in anul 1817 cu ocazia vizitei la Cluj a imparatului Francisc I si a sotiei sale. Basoreliefurile monumentului infatiseaza emblema orasului, primirea oaspetilor, titlurile imparatului precum si vizitele acestuia la diferite institutii.
 
BISERICA MINORITATILOR - B-dul Eroilor
Biserica a fost cumparata de calugarii franciscani din suburbia Clujului in anul 1764. Turnul acestei biserici s-a prabusit la data de 24 septembrie 1779, naruind intreg frontispiciul. Lucrarile de reconstructie au inceput in anul 1783, biserica fiind refacuta in stil baroc.
 
BISERICA ORTODOXA DIN DEAL - Str. Bisericii Ortodoxe 12
Biserica a fost construita intre anii 1795-1796 de catre negustorii si mestesugarii vremii. La constructia ei au contribuit negustori greci si macedoneni din Cluj, precum si negustori romani din Brasov.
 
BISERICA BOB - Str. Prahova 5
Biserica Bob este o constructie in stil baroc ce a fost ridicata intre anii 1800-1803, cu sprinul episcopului Ioan Bob.
 
BISERICA UNITARIANA - B-dul 21 decembrie 1989
A fost ridicata intre anii 1792-1796, in stilul barocului tarziu, iar interiorul prezinta elemente de decor neoclasice.
 
BISERICA SFANTUL PETRU SI PAVEL - B-dul 21 Decembrie 1989
Edificiul a fost ridicat in jurul anului 1850, in stil neogotic, in locul unei alte vechi biserici.
 
 
BISERICA EVANGHELICA - Bd. 21 Decembrie 1989
Este o opera a arhitectului George Winkler, fiind ridicata intre anii 1816 si 1829. Constructia imbina armonios elemente ale barocului cu stilul neoclasic.
 
SINAGOGA NEOLOGA - Str. Horea 21
Aceasta cladire, cunoscuta sub numele de Templul Memorial al Deportatilor, a fost construita dupa proiectele arhitectului Hegner Izidor. Cladirea a fost inaugurata la 4 septembrie 1887. Devastata de legionari in ziua de 13 septembrie 1927, a fost reparata cu ajutorul statului. In septembrie 1944, dupa deportarea evreilor in lagarele naziste, sinagoga a suferit grave avarii datorate unor explozii. A fost restaurata cu sprijinul comunitatilor evreiesti din Romania in anul 1951.
mai mult

Catedrala Ortodoxa din centrul orasului Cluj Napoca

Catedrala Ortodoxa din centrul orasului Cluj Napoca

Situata in Piata Avram Iancu, la nr. 18 Catedrala Mitropolitană Ortodoxă este o cladire impunatoare in centrul orasului Cluj Napoca, fiind inconjurata de cladiri vechi si importante din punct de vedere arhitectural si istoric, printre acestea se numara: cladirea Consiliului Judetean Cluj, Regionala CFR Cluj, cladirea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului si cea a Finantelor Cluj cu Trezoreria Cluj, precum si cladirea Tribunalului Cluj, Casa Armatei si Teatrul National cu Opera Romana.

Scurt Istoric

A fost ridicata in perioada anilor 1923-1933, după planurile arhitecţilor Constantin Pomponiu si George Cristinel, inscriindu-se in curentul stilistic romanesc. Este unul din principalele edificii religioase din municipiul Cluj-Napoca.

Poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului” – data intrarii Armatei Romane în Transilvania (15 august 1916).

Sunt recomandate vizitele intre intervalul 12.00 – 18.00 deoarece in fiecare zi intre orele 08.00 – 12.00 si 18.00 – 20.00 aici se tin slujbe religioase.

Mai multe despre Catedrala Ortodoxa pe ClujTravel.com

mai mult

Castelul Banffy

Situat la o distanta de 30 de km de municipiul Cluj-Napoca, in localitatea Bontida, Castelul Banffy este un obiectiv turistic pe care nu trebuie sa-l ratezi daca esti in vizita in Cluj Napoca, sau in trecere spre Dej. Se ajunge aici plecand spre directia Cluj-Dej, dupa care se face la dreapta in localitatea Bontida.

 

Domeniul a fost donat, dupa cum sustin istoricii, de catre regele Sigismund de Luxemburg familiei Banffy, iar pe terenul acestui domeniu, familia amintita mai sus a inceput, in jurul anului 1437, constructia cladirilor care stau si azi dovada a acelor vremuri. Constructia castelului s-a intins pe o perioada de aproximativ 100 de ani si a suferit modificari semnificative de-a lungul timpului. Palatul a fost construit de cea mai mare familie de aristocraţi din Ardeal, familia Banffy.

 

Pentru a vizita domeniul Banffy se achita o taxa de 2 lei/persoana.
La intrare exista o parcare amenajat pentru autoturisme.

 

Citeste articolul complet despre Castelul Banffy pe ClujTravel.com

mai mult

Teatrul National Cluj Napoca

Teatrul National Cluj este cea mai importanta institutie de teatru din Transilvania si printre cele mai mari din tara. A fost construit in perioada 1904-1906, scopul sau fiind la vremea respectiva de a gazdui primul teatru orasenesc din Cluj. Teatrul a fost inaugurat in anul 1906 printr-o reprezentatie a Teatrului Maghiar. Constructia cladirii apartintea stilului baroc-rococo, iar capacitatea sa era de o mie de locuri si trei randuri de logie. In 1919 teatrul a intrat in patrimoniul Consiliului Dirigent Roman. In acelasi an a avut si primul spectacol in limba romana in cladirea Teatrului National din Cluj, de ziua nationala a Romaniei. In 1940 teatrul s-a refugiat la Timisoara, datorita Dictatului de la Viena.


Acolo a ramas pana in 1945, cand a revenit la Cluj sub conducerea lui Aurel Buteanu. Sala are o capacitate de 928, stilul in care este conceputa fiind neobaroc. Opera Romana si Teatrul National ''Lucian Blaga'' sunt gazduite in acest moment de cladirea Teatrului National. La fiecare doi ani aici are loc Gala Teatrelor Nationale.

Adresa: Piata Stefan cel Mare nr.24 Contact:
Telefon: 0264592826
E-mail: contact@teatrul-lucian-blaga.ro
Site oficial: www.teatrulnationalcluj.ro

mai mult

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj este una dintre cele mai mari institutii de invatamant superior de stat din tara noastra. Ea continua traditia Universitatii din Cluj creata in anul 1919. In anul 1959 Universitatea romaneasca din Cluj (care avea denumitea de Babes) s-a unit cu cea mai maghiara (Bolyai) si de atunci exista noua denumire, Universitatea Babes-Bolyai.

Aceasta are insa radacini si in Colegiul Iezuit din 1581. Formatul multicultural a fost pastrat pana in zilele noastre, in toate posturile universitatii gasindu-se componente maghiare, romana si germana. Acest caracter multicultural se remarca la Universitatea Babes-Bolyai. Exista in Universitatea 17 facultati in limbi maghiare, 10 in limba germana si 2 in limba engleza. Limba maghiara este predata exclusiv in facultatile de Teologie Reformata si Teologie Romano-Catolica.

Site oficial: http://www.ubbcluj.ro/
Adresa: Mihail Kogalniceanu nr. 1
Contact: 0264 / 40.53.00

Sursa: http://ro.wikipedia.org

mai mult

Turnul Croitorilor din Cluj Napoca

Turnul Croitorilor este una din putinele parti ce a ramas in picioare din vechia fortificatie a orasului Cluj Napoca.
 
Se afla pe str. Baba Novac nr. 35, la intersectia cu strada Avram Iancu si Calea Turzii, fiind vizibil si din zona Pietei Cipariu.
 
Accesul publicului se face dupa urmatorul program:
 
- de Luni pana Vineri: 09.00 – 19.00
- de Sambata pana Duminica: 10.00 – 18.00
Intrarea este libera. (gratuita)


Scurt Istoric

Turnul Croitorilor din Cluj Napoca face parte din a doua incinta fortificata prin sistemul de ziduri si intarituri ale oraşului ridicate in prima jumatate a secolului al XV-lea si continuate pana in secolul al XVII-lea.
 
Afla mai multe despre  Turnul Croitorilor din Cluj Napoca pe ClujTravel.com
 
mai mult

Traseu pietonal prin centrul Clujului

Traseu pietonal prin centrul Clujului:

Traseul urmareste sa se parcurga la pas cele mai importante piete istorice din centrul orasului Cluj Napoca. Durata traseului este in jur de 2h, variaza in functie de cat timp se petrece la fiecare obiectiv turistic.
 

Plecarea se face dinspre strada Horea la intrarea in Piata Mihai Viteazul, de unde se pot admira cela doua palate de-o parte si de alta: pe dreapta Palatul Szeky, iar pe stanga Palatul Bobas. In timp ce se inainteaza spre piata se observa impunatoarea statuie a lui Mihai Viteazul inconjurata de un spatiu verde ce este imprejmuit de cladiri vechi cu o arhitectura diferita in functie de perioadele in care s-au construit fiecare in parte. Pe fundal se observa inevitabil masiva cladire a Cinematografului Florin Piersic. Pe urma se ajunge in Piata Mihai Viteazul ,apoi Piata Avram Iancu,apoi Piata Stefan Cel Mare ,apoi  Bd. Eroilor ,apoi  Piaţa Unirii ,apoi Piaţa Muzeului si se revine in Piata Mihai Viteazul

Vezi mai multe informatii despre Traseul pietonal „Vechile Piete din Centrul Clujului” pe site-ul ClujTravel.com

mai mult

Gradina Botanica Alexandru Borza

Una din cele mai vizitate atractii ale orasului Cluj Napoca, Gradina Botanica „Alexandru Borza” este „pata verde” a Clujului, de circa 14 hectare, aproape de centrul vechi al orasului.

 

Va recomandam sa vizitati acest loc deoarece va veti afla in mijlocul naturii, in inima Clujului. Aici aveti ocazia sa vedeti de la specii de plante si arbori specifici zonei, pana la palmieri sau alte plante tropicale. Este un loc ideal de plimbare si recreere.

 

Programul de vizita se face intre orele:

Vara:  Zilnic – orele 8-19,
Serele
– orele 9-17
Iarna: 10:00-17:00

 

Cai de acces:

Gradina Botanica din Cluj Napoca este situata pe str. Republicii nr. 42, strada ce incepe din stanga cladirii „Casa de Cultura a Studentilor” la intersectia cu strada Napoca. Pentru a ajunge la intrarea principala se urca pe str. Republicii circa 500 m; fiind situata relativ aproape de centrul vechi al orasului este usor de ajuns aici.

Exista si o alta intrare prin spate de pe strada Louis Pasteur, insa este mai putin folosita deoarece este si mai greu accesibila.

Citeste articolul complet despre Gradina Botanica din Cluj Napoca pe ClujTravel.com

mai mult

Lacul Chios din Cluj Napoca

Dupa o plimbare prin parc, bancile de pe malul lacului Chios sunt ideale pentru a te odihnii si a admira mica insula din centrul acestuia, ratele salbatice – pentru care de cativa ani lacul le este casa, sau barcile si hidrobicicletele care se misca incet pe luciul apei.

 

Pe timpul verii poti inchiria pentru o plimbare pe lac o barca sau o hidrobicicleta.

mai mult

Padurea Hoia din Cluj Napoca

In padurea Hoia din Cluj Napoca gasesc numeroase spatii verzi amenajate si locuri unde anual se desfasoara diverse actiuni si evenimente,  pista special amenajata pentru biciclete mountainbike.

Versantul nordic al padurii Hoia este acoperit cu o padure mixta de carpen, corn, alun, mar salbatic, salcam, gorun  etc., cu numeroase poieni  inflorite in care, periodic, se desfasoara diferite concerte.
 
Padurea Hoia este renumita in lume pentru prezenta fenomenelor paranormale, insa acestea au o baza stiintifica prea putin studiata. Totusi, în anul 1968 un clujean a fotografiat un OZN, fotografie care pare autentica, dupa parerea specialistilor.
 
Mai multe despre Padurea Hoia gasiti pe ClujTravel.com
mai mult

Parcul Central a Clujului

Avand o lungime de aproximativ 900 m, Parcul Central „Simion Bărnuţiu” din Cluj Napoca este un loc important din punct de vedere al recreerii din oras.

Fiind pozitionat in zona centrala a orasului, Parcul Central „Simion Bărnuţiu” este usor de identificat si de ajuns la el. Se afla pe marginea Somesului Mic, intre strazile Independenței si strada Cardinal Iuliu Hossu.

Aici veti gasi de la flori si spatii verzi, pana la :

-          alei care traverseaza parcul cu banci pe margine,
-          statui si monumente (statuile lui Liviu Rebreanu si George Coşbuc),
-          teren de baschet cu nocturna si alte aparate pentru fitness cu acces gratuit,
-          o fantana arteziana inconjurata de banci si cai de acces,
-          Lacul Chios pe care vara se pot face plimbari cu barca, iar iarna cand ingheata este ideal pentru patinat,
-          in marginea lacului se afla restaurantul Chios, unde vara acesta are terasa deschisa,
-          parc special amenajat pentru copii cu leagane, topogane si alte spatii pentru acestia.

Afla mai multe despre Parcul Central din Cluj pe ClujTravel.com

mai mult

Viziteazǎ Salina Turda cu plecare din Cluj Napoca

Atunci când vizitați Clujul, este important de știut că frumusețile Ardealului nu se limitează doar la cele din interiorul orașului. Dimpotrivă, o excursie pornind din capitala Transilvaniei spre altă destinație de interes din județ este un ”must” pentru oricine dorește o experiență turistică deosebită.


Unul dintre obiectivele turistice de mare interes ale județului este Salina Turda. Aflată la 30,4 km de Cluj, în localitatea Turda, la Salină se poate ajunge cu mașina în aproximativ jumătate de oră. Pe traseu, se traversează localitățile Feleacu și Tureni, iar Salina se află în zona Durgău-Valea Sărată din Turda.


Salina este deschisă vizitatorilor de luni până duminică, între orele 9:00 și 17:00, ultima oră de acces fiind însă ora 15:00. Prețurile biletelor de intrare sunt 15 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii. De asemenea, se pot închiria bărci cu 10 lei/20 minute.


O dată aflați înăuntru, cu siguranță veți fi copleșiți de ceea ce munca naturii în paralel cu cea a omului a reușit să facă. Traseul interior începe în galeria Franz Josef, un culoar lung de câteva sute de metri, care se termină în fața unui lift. Coborând la 80 metri adâncime, se ajunge în mina Rudolf, cea mai mare încăpere subterană din țară. Aici, doritorii pot juca bowling, golf sau baschet.


În Mina Rudolf se află un amfiteatru săpat în sare, cu aproximativ 200 de locuri încălzite la o temperatură de 10-12 grade Celsius. Coborând din Mina Rudolf încă 120 m adâncime cu ajutorul unui al doilea lift, se ajunge în mina Terezia, care găzduiește un lac sărat peste care turiștii trec cu ajutorul unei pasarele sau pe care se pot plimba cu barca.


Zăcămintele de sare de la Turda au fost descoperite încă de pe vremea romanilor, dar pentru public salina a fost deschisă abia în 1992, căpătând statutul de obiectiv turistic. Înainte ca aceasta să fie deschisă, mai exact în perioada 1952-1992, primii 526 de m ai Galeriei Franz Josef erau folosiți ca depozit pentru brânzeturi.


De-a lungul timpului, Salina a fost gazda mai multor evenimente cum ar fi concerte, filmări de videoclipuri sau proiecții de film.


La ediția din 2012 a Concursului Național de Proiecte ”Cele bune să se-adune”, proiectul de amenajare a Salinei și a Lacurilor Sărate din zona Durgău a câștigat premiul de cel mai bun proiect turistic din țară.


Acest muzeu de istorie al mineritului în sare este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Transilvania, vizitat anual de milioane de turiști români și străini. În zonă mai pot fi vizitate atracții precum Cheile Turzii, castrul roman Potaissa sau stațiunea Băile Turda.


Sursa: ClujTravel.com

mai mult

Viziteaza Cheile Turzii, cu plecare din Cluj Napoca

Rezervație naturală încă din anul 1938, Cheile Turzii se află la 33.9 km de Cluj-Napoca, distanță care poate fi parcursă cu mașina în mai puțin de 40 minute. Cheile Turzii este inclusă pe listele U.N.E.S.C.O printre cele mai importante monumente naturale din lume. Aici, arheologii au descoperit resturi de mamifere din epoca cuprului, bronzului și fierului.


Pentru iubitorii de natură care vizitează Clujul, traseul Cluj – Cheile Turzii poate fi o modalitate deosebit de frumoasă de a petrece o zi în mijlocul unor peisaje naturale deosebite. Din oraș, traseul rutier urmează DN60 până în Turda. De aici, se merge pe DN1 (E81), imediat după ieșirea din Turda spre Alba Iulia. Urmează localitățile Mihai Viteazu și Cheia, de unde un drum pavat duce până la destinație.


Cheile Turzii au aproximativ 1270 m lungime și au apărut ca urmare a acțiunii de erodare a râului Hașdate în roca de calcar jurasic. Înălțimea maximă la care ajung stâncile este de 250 de m, oferind turiștilor peisaje spectaculoase.


Ca localizare, Cheile Turzii se află în nordul Munților Trascău, în partea de E a Munților Apuseni. Aceasta este doar una dintre cele 22 de chei ale Munților Trascău.


Punctele de interes ale Cheilor Turzii sunt cele aproximativ 60 de peșteri din zonă, dintre care cea mai lungă măsoară 120 m. Aceste peșteri erau folosite în trecut ca ascunzători în fața invaziilor tătare. Cele mai importante dintre ele sunt Peștera Liliecilor, Peștera Cuptorului, Peștera Calaștur, Peștera Cetatea Mare și Grota lui Hill.


Peisajul din Cheile Turzii este compus din stânci înalte și abrupte, vîlcele pietroase, creste ascuțite, turnuri de piatră, grohotișuri, arcade etc. Flora și fauna din Cheile Turzii cuprind peste 1.000 de specii de plante și animale, unele dintre ele pe cale de dispariție. Dintre acestea fac parte usturoiul sălbatic, acvila de stâncă, șogârțul de baltă, tisa, scorușul, garofița albă și fluturașul de stâncă.


În peisajul turistic se încadrează și Cabana Cheile Turzii, situată la 1385 m altitudine. Construită în 1935, clădirea are un aspect medieval deosebit de atrăgător pentru turiștii care vor să se simtă cât mai aproape de natură și istorie în această zonă deosebită.


Cheile Turzii se încadrează datorită frumuseții sale în lista lungă de obiective turistice ale Transilvaniei, care pot fi vizitate cu plecare din Cluj-Napoca. În această zonă, turiștii mai pot alege să viziteze Salina Turda, castrul roman Potaissa sau stațiunea Băile Felix.


Sursa: Calatoresc.ro
mai mult

Traseu turistic: Cluj Napoca - Stațiunea Beliș-Fântânele

Frumusețile județului Cluj sunt printre cele mai căutate și vizitate din toată țara, deoarece mai rar găsești locuri unde te simți mai conectat cu natura decât în inima Transilvaniei. Una dintre atracțiile turistice care merită vizitate mai mult decât o singură dată este și Stațiunea Beliș-Fântânele, unde lacul artificial de acumulare oferă turiștilor peisaje deosebite.


Plecând din Cluj-Napoca, sunt de parcurs 63 de km până la Lacul Beliș, distanță care se poate acoperi în aproximativ o oră. Traseul merge de la ieșirea din Cluj spre Oradea, pe E60, și traversează localitățile Florești, Gilău, Căpușu Mare. După aceasta din urmă, traseul părăsește E60 și face stânga pe 108C, spre localitatea Mănăstireni, de unde se intră pe 103C. Continuând astfel, după Râșca, drumul ajunge în Beliș.


Locuri de cazare sunt destule, pentru toate buzunarele. Dar nu pentru pensiuni mergi acolo. La Beliș-Fântânele mergi pentru natură. Este locul perfect pentru turiștii care vor să renunțe la zgomotul urban și să se relaxeze câteva zile înconjurați de apă cristalină, brazi frumos mirositori, adieri îmbietoare de vânt și liniște. Multă liniște.


Pe imensitatea Lacului Beliș se află și barajul Fântânele, o construcție impresionantă, înaltă de 95.50 m, lungă de 400 m și lată la bază de 264 m. Barajul a fost construit pe albia râului Someșul Cald, în perioada 1970-1974, având scop hidroenergetic.


În perioada construirii barajului, locuitorii vechii comune Beliș au fost nevoiți să se mute în actualul sat, deoarece apele au cuprins fostele așezări. Acestea nu mai sunt vizibile astăzi decât în perioadele de secetă, când nivelul apei scade foarte mult. Cele mai celebre asemenea ruine sunt cele ale bisericii din fostul sat Giurcuța de Jos.


Pentru cei care intenționați să stați câteva zile în acest colț de rai, puteți lua în calcul și vizitarea unora dintre următoarele obiective turistice din apropiere: Biserica fortificată de la Văleni, Poiana Florilor, Cetățile Radesei, Peștera Urșilor, Peștera Alunu, Cheile Someșului Cald, Peștera Zmeilor, Bradul lui Horea din Pădurea Scoruset sau Peștera Piatra Ponorului.


De asemenea, mai poate fi vizitată Cascada Răchițele (Valul Miresei), care se află la 30 de km de Beliș. Este o cascadă de circa 50 m înălțime și are două trepte de cădere. Locul este înconjurat de o legendă conform căreia o mireasă a căzut în ziua nunții de pe stânci, iar voalul i-ar fi rămas agățat. Lacrimile nuntașilor care au plâns-o pe fată au format cascada.


Un alt loc interesant se află la 15 km de Beliș, în satul Rogojel din comuna Săcuieu. Aici se află mai mulți arbori de Sequoia, care au fost aduși și plantați din California, America. Vederea acestor arbori impresionează turiștii, deoarece înălțimea lor ajunge și la 140 de metri.


Frumusețea naturală a zonei este suficient pentru a o recomanda drept destinația perfectă a oricărui turist, fie pentru concediu, fie pentru o simplă escapadă de weekend.


mai mult

Obiective turistice

Lista de obiective turistice din Cluj Napoca, cu scurta descriere si alte informatii utile pentru turistii care vor sa viziteze orasul.

Afla mai multe despre obiectivele turistice din judetul Cluj pe site-ul: www.ClujTravel.com