Evenimente la care trebuie să îți găsești cazare din timp în 2017

    Cluj-Napoca a devenit în ultimii ani o locație de excepție pentru împătimiții diverselor forme de artă. Aici au loc în fiecare an festivaluri de amploare, dar și alte evenimente mai mici, care merită susținute. Dacă te gândești la un eveniment anume, iată care sunt cele pentru care trebuie să îți găsești cazare din timp:

    TIFF

    Cinefilii vor vrea cu siguranță să ajungă la ediția cu numărul 16 a celui mai important eveniment de film din România. Transilvania International Film Festival (TIFF) reunește la Cluj filme de excepție din repertoriul românesc, dar și din cel internațional. Ediția din acest an va avea loc între 2 și 11 iunie, iar asta înseamnă că trebuie să ai asigurat locul de cazare cel târziu în martie-aprilie.

    ELECTRIC CASTLE

    Chiar dacă nu are loc în Cluj-Napoca, mulți dintre cei care aleg să meargă la Electric Castle, între 12 și 16 iulie, la Castelul Banffy din Bonțida, optează pentru un loc de cazare în Cluj. Orașul se află la aproximativ 30 de kilometri de locul festivalului, astfel că traseul nu este foarte lung. În plus, de obicei există autobuze introduse special pe această rută, pentru festival. Dacă vrei să faci și tu așa, atunci când participi la Electric Castle, îți recomandăm totuși să îți rezervi locul de cazare cât mai curând.

    CONCERTUL DEPECHE MODE

    Poate că nu e un eveniment de o amploare similară cu restul evenimentelor din această listă, însă, credem noi, merită menționat. Depeche Mode revine în România și va concerta la Cluj în 23 iulie. Trupa este una care a făcut istorie în muzică și este îndrăgită de foarte mulți români. Astfel, dacă vrei să vii la concert, ar fi bine să îți păstrezi un loc de dormit în perioada imediat următoare.

    UNTOLD

    Festivalul de muzică se va afla la ediția cu numărul 3 în vară, când va avea loc între 3 și 7 august, astfel că a creat deja o tradiție printre tinerii din țară și din afară. Acesta a primit foarte multă atenție din partea publicului chiar de la început, iar de la an la an, numărul participanților este în continuă creștere. Dacă vrei să participi la acest festival este necesar să îți găsești cât mai repede un loc de cazare pe care să îl rezervi. Altfel, riști să rămâi fără loc de dormit. Ține cont de faptul că prețurile cazărilor urcă pe măsură ce evenimentul se apropie.

    Sursa foto: Wikipedia

    DISTRIBUIȚI