Cum găsești cazare în București?

    Bucureștiul este cu siguranță un punct de reper extrem de important pe harta turistică a României. Turiștii care vor să descopere frumusețile României trebuie neapărat să includă pe lista lor și capitala, alături de celelalte orașe mari și importante ale țării noastre, printre care amintim Clujul, Timișoara, Constanța, Sibiul sau Iașul.

    Măcar o dată în viață, orice român trebuie să facă o excursie care să acopere măcar câteva dintre aceste orașe atât de importante ale țării noastre, care găzduiesc foarte multe monumente și clădiri istorice, peisaje senzaționale și muzee superbe unde poți învăța foarte multe despre trecutul și cultura României.

    Dacă ești turist în Cluj-Napoca sau dacă ești clujean și urmărești o vizită într-un alt oraș interesant al României, următoarea ta destinație ar trebui să fie Bucureștiul.

    De la Cluj-Napoca la București poți călători cu avionul, cu trenul, cu autocarul sau cu mașina personală. Cei 447 de kilometri pot fi acoperiți în aproximativ 6 ore, depinzând de trafic.

    Un lucru foarte important pe care trebuie să îl faci înainte să pleci este și căutarea unei soluții de cazare, pentru a te putea bucura în liniște de frumusețea capitalei. Iată câteva soluții:

    Apartamentele în regim hotelier

    Sunt la mare căutare în București, datorită prețurilor mici, locațiilor convenabile și condițiilor excelente de cazare. Fie că te afli într-o călătorie de afacere sau în concediu, aceste unități de cazare îți vor oferi exact ceea ce ai  nevoie. Poți alege între garsoniere, apartamente cu 2 camere sau chiar și mai mari, în funcție de numărul de persoane care te însoțesc.

    Hoteluri și pensiuni

    Sunt foarte numeroase în capitală, oferind cazare la prețuri decente, în funcție de zona în care se află, de condițiile și serviciile pe care le oferă.

    Apelezi la prieteni sau cunoștințe

    Sunt mari șanse să ai cunoștințe sau chiar prieteni care ar putea să te găzduiască pentru câteva zile în București. Dacă ai acest noroc, vei scăpa fără cheltuielile presupuse de cele două soluții de mai sus, dar îți va lipsi intimitatea și confortul asemănător cu propria locuință oferite de apartamentele în regim hotelier, spre exemplu.

    Indiferent de soluția pe care o alegi, este important să stabilești aceste detalii din timp, pentru a ajunge în capitală cu planurile deja făcute. Astfel, tot ce îți mai rămâne de făcut este să te cazezi și să începi să vizitezi unul dintre cele mai frumoase orașe ale României.

    DISTRIBUIȚI